0

Lasă jos telefonul

Când ești cu mine în parc, împingi leagănul sau dai cu piciorul în minge.

Când te întreb ce animal e acela cu burta pufoasa,  că de ce peștii au atâtea culori.

Când mă iei de la grădiniță și vreau în brațe.

Când te țin de mână sau vreau sa ne alergam cu mașinile.

Când ești pe balcon cu mine, când fac cu mâna la tren.

Când se încălzește mâncarea și aștept să papam.

Când suntem pe-afară,  alerg de colo colo, te strig să mă privești.

Când ploaia bate la geam si-ti  spun că e „apa ”

Când mă enervez și plâng că am nevoie de tine.

Când înot în văniță iar apa zboară.

Când mănânc și iți spun pofta bună.

Lasă jos telefonul. Altfel vei rata toate astea.

Anunțuri
0

De ce nu vreau sa salut

Nota mamei: Au fost momente in care i-am spus lui Daniel ca trebuie sa salute atunci cand intalneste alte persoane, cand ajungem undeva sau cand plecam. Ne avea pe noi ca exemplu. Ieri insa mi-a dat un semnal.

Amandoi de mana, intram in gradinita. Eu salut, el nimic. Doamna saluta.

Liniste. Ii dau cartela si fara graba o timbreaza.

Pe cand il ajut sa-si dea geaca jos, caciula si fularul, ii spun:

-Daniel, ar fi dragut sa o saluti pe doamna de la intrare.

-Imi este teama de doamna.

-De ce? Ce s-a intamplat?

Cum nu mi-a raspuns nimic, nu am mai insistat. L-am luat in brate si i-am spus ca este ok daca nu vrea sa salute. Sa faca cum simte el.

cropped-fb_img_1464618899439.jpg

Si el simte atat de bine. Vocile, starile, energiile. Toti copii o fac, doar ca noi parintii, uneori, vrem sa fie asa cum credem noi ca e bine.

Imi amintesc ca pe cand eram copil, trebuia sa-i salut pe toti: Sarut mana…tragedie. Nu imi placea deloc, si ma facea sa ma simt mica. Nu vroiam sa salut aprape pe nimeni. Nu vedeam rostul, dar cum mama ma ruga sa o fac, o ascultam.

Daniel ieri m-a facut sa ma opresc din ritmul a ce trebuie cu tot dinadinsul. Apoi m-am gandit la cate lucruri el reuseste sa vada dincolo de ochi. E un copil care saluta atunci cand vrea si pe cine vrea. Si face ambele cu toata inima, da ignore sau te inconjoara cu acea caldura pe care doar un copil o are.

Autenticitatea se poate pastra doar asa, facand ceea ce simti, fara filtre si conventii, libertatea de a fi el insusi vine si din asta. Iar eu vreau ca el sa stie mereu ce vrea si ce nu vrea, sa gandeasca prin filtrul propriei lui lumi.

 

0

Corpul care a stiut ce sa faca timp de 9 luni si 11 zile

Perioada sarcinii a fost cea mai minunata din viata mea, energia care mi-a invadat tot corpul nu se poate compara cu nimic. Au fost cele mai perfecte 9 luni din viata mea, si inca 11 zile. Nici o zi de rau, doar de crestere.

Uitandu-ma inapoi dupa 3 ani, imi da seama ca nu am facut nimic. Corpul meu a stiut ce sa faca. Mereu. Din prima zi a primit acel suflet si i-a oferit o casa.

Maestrii spun ca pana in momentul nasterii, sufletul copilului iese si intra din corpul mamei. L-a ales pe acela dar se mai intoarce in Lumina Sa Eterna. Mama are insa mereu contactul cu acel suflet. In termeni technici ar fi ca si cum sufletul a prenotat acel corp in care a decis sa ia forma. Sufletul e energie si esenta, nu are forma, varsta sau sex.

Incet, in fiecare zi, acel corp crestea si stia tot ce are de facut, toate partile cele mai micute s-au format intr-o creatie perfecta, fiecare secunda era deja decisa din timp. Mi-a invatat propriul corp sa functioneze mult mai bine decat inainte. Forta pe care o mama o are nu se poate compara cu nimic. Cunosc cazuri in care mamele au dus pana la sfarsit sarcini grele, incet, cu rabdare si iubire.

Sunt recunoscatoare acestui suflet ca m-a ales pe mine. Mi-a redat speranta in mine insami. Este fara indoiala lucrul pe care l-am facut cel mai bine si pe care incerc sa-l fac si mai bine. Dar am fost un recipient caruia i s-a dat sansa sa gazduiasca un suflet.

Marea realizare e a lui, zi de zi.

0

Încurajează-ți copilul să fie el însuși

Vorbesc mult. Despre orice. Cu oricine.

Alerg fără știre in toate părțile,  mă lovesc și cad. Sunt ca gelatina dulce pe tort.  Rămân întreg.

Arunc cu frunze spre cer si la tine in geanta. Te urmaresc fara incetare pana obosesc.

Imi amintesc tot, si cele bune, si cele rele.

Cred in prietenie fara culori si fara limite.

Alerg pana simt ca poate imi iau zborul.

Nu ma opresc sa ma uit in jur decat cand se lasa intunericul peste oras.

Imi place tot si poate de asta opresc timpul cu privirea mea.

Am timpii mei, ritmul meu. Nu e nici o graba.

Sunt eu, acel eu intreg, complet, fara limite, fara doar si fara poate.

E atat de usor. Totul are ordinea sa in frunzele colorate care ti-au ramas in par.

 

0

Cric, cel mai rapid melc din lume

In acea dimineata, Cric se trezise devreme. Vroia sa vada rasaritul in acel inceput de toamna tarzie. Si-a deschis ochii si a inceput sa se intinda afara din cochilie. Era putin racoare. Ce mult ii placea.

Odata ajuns afara, roua ii picura cornitele. Se trezise imediat.

-Ce dimineata! Numai buna de plimbare! Ar trebui sa plec tiptil, sa nu-i trezesc pe ceilalti.

-Unde te-ai pornit asa, Cric? intrebase Crac, fratele sau mai mare.

img-20161101-wa0014

Poveștile lui Puffu-All rights reserved

-Ma duc pana la râu  sa privesc rasaritul si apoi ma intorc.

-Pai si ajungi la timp? Uite, deja soarele e sus pe cer.

-Nu e inca atat de sus, mai are de urcat. La fel ca mine. Vrei sa vii cu mine?

-De ce nu. Haide sa pornim.

Cei 2 melci au luat-o agale pe pamantul umed de roua. Taceau amandoi si ascultau florile care mijeau usor din somnul lor.

-Stii, Crac, am avut un vis ciudat aseara. Se facea ca alunecam atat de tare, incat zburam.

-Melcii nu zbor, Cric! Doar aluneca, unii mai repede, altii mai incet. Depinde de indemanare.

-Iti spun eu. Zburam.

Cu ochii atintiti spre cer, Cric simti vantul in coltul cornitei stangii.

-Haide sa ne grabim, mi se pare ca va incepe sa ploua.

Asa era, picaturi mari de ploaie incepusera sa le ingreuneze drumul. Pentru cateva minute, amandoi melcii, retrasi in casele lor minuscule, ascultau fosnetul apei deasupra lor. Ploaia insa i-a purtat departe de raul pe care il cautau.

-Iata, a fost ceva rapid. Uite ce avem aici. Ce-o fi?

-Pare un parc, Crac. Iti amintesti ca acum ceva timp veneam cu mama aici?

-Hmmm, nu imi amintesc foarte bine. Unde esti, Cric? Nu te mai vad.

-Cucu, cu-cu, cu…..uuuuuuuu, oh daaaaaaaa…

De sus, de pe tobogan, Cric incepuse sa alunece usor pana jos la fratele sau. Apa il ajutase  aproape sa zboare.

-Ai vazut, Crac? Am zburat.

Cu cornitele in toate partile, Cric, ajuns cu greu sus, o porneste viteaz in jos pe tobogan.

-Parrrrtieeeeee ca vinnnn, sunt oficial primul melc care zboara.

-Da, sigur. Esti cel mai rapid melc di lume :))))) zise Crac, un pic incurcat de toate scarile pe care trebuia sa le urce.

 

0

Cu mâna mea într-a ta, cu pașii grăbiți și cu ochii spre cer, am început grădinița- 3 ani și 2 luni

Am inceput si noi acest nou capitol, despre care scriem pentru a nu uita, ca la 18 ani sa zambim si sa speram ca ceea ce am facut a fost bine. Pana  atunci distractie la maxim, mai ales pentru parintii mei.

Asa ca am inceput si eu. Cu un ghiozdan plin de culori, o alta geanta cu lucrusoare, am pornit spre drumul acela nou. In fata mea se desfasura o cladire imensa, de care imi povestise mama cu cateva saptamani inainte. Ea asa face, ma pregateste dinainte pentru orice schimbare. Adica imi povesteste, ma mai intreaba, imi arata. Imi zice ca va fi bine, ca sunt mare si ca ma voi distra.20170906_084837

Asa ca a doua zi, m-am distrat. Am dansat pe ritmuri intalnite in gradinitele vesele, m-am jucat cu nisip si am facut pizza, apoi m-am dat in tobogan cu Mimi. Colega mea de la cresa.

Ma uit inapoi la cei doi si nu-mi vine sa cred cat au crescut. Au inceput impreuna acel drum si cine stie ce ii asteapta- gandea mama cu voce tare :))))

Clasa mea e 1B, suntem pestii rosii iar semnul meu distinctiv e o inima…( there are no coincidences- din nou mama la tastatura)

Ceea ce uita adultii e ca fiecare are ritmul lui, unii copii plang, altii reactioneaza mai usor la schimbari. Dar cu totii sunt buni, cu totii vor sa fie fericiti si sa se joace. Astfel intr-o gradinita, noii copii sunt ca niste valuri care alearga spre mal, unele ajung mai puternic, violent urmate de cele mai joase, incete, linistite.

Dar dupa ce trece furtuna, valurile danseaza cu pamantul cum doar ele stiu.

 

0

Ninge cum doar vara se poate

Pe geamul de la camera am văzut un fulg. Galben. Plin de raze. Cădea în valuri lin și blând și se lăsa pe spate. Întindea razele sus-sus pana la cer, apoi le arunca în spate.

Îl priveam cu coada ochiului. Curios. Parcă era vara deja. Ma uit la hainele mele și văd ca am doar un maieu și pantaloni scurți.  E cald e vara și ninge.

Apoi un altul, mai grăsuț,  alerga sa-l ajungă pe primul. Dadea din brate ca un peste in apa. În final, l-am prins de-o raza.

Și uite așa, cei 2 fulgi au devenit unul. Mare, luminos și cald.

Cum doar vara se poate.